Moaștele Sfântului Gheorghe, donate de arhiepiscopul emerit de Milano, expuse la Constanța

Moaștele Sfântului Gheorghe, donate de arhiepiscopul emerit de Milano, expuse la Constanța
Publicat: 22/04/2014, 14:26
Actualizat: 06/02/2019, 04:17

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, racla cu moaștele Sfântului Gheorghe va fi adusă spre închinare la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, situată pe strada Nicolae Iorga din Constanța, marți seară, la ora 18.00, în cadrul unei procesiuni care va fi urmată de slujba Vecerniei.

Relicvele sunt donate de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, în prezent arhiepiscop emerit de Milano (Italia), și vor rămane definitiv în biserica din Constanța.

Miercuri, cu prilejul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, arhiepiscopul Tomisului va oficia la biserica ce-i poartă hramul, Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.

Biserica „Sf. Gheorghe” din Constanța este cunoscută în rândul credincioșilor și datorită faptului că pictura este realizată de marele artist Nicolae Tonitza.

Sfântul Gheorghe s-a născut în secolul al III-lea, în părțile Nicomidiei, din părinți evlavioși. A fost atras în mod deosebit de mânuirea armelor, ajungând la treizeci de ani la rangul de tribun, apreciat fiind de împăratul Dioclețian pentru victoriile pe care le adusese în lupte. Dacă din punct de vedere profesional omul de arme avea o carieră bine conturată, la prigoana împotriva creștinilor comandată de împărat în anul 303, Sf. Gheorghe a renunțat la tot și și-a mărturisit credința în Dumnezeu în fața lui Dioclețian.

În cele câteva zile de la mărturisirea credinței până la nașterea în lumea celor drepți, Sfântul Gheorghe a făcut minuni, a îndurat cu stoicism multe chinuiri greu de imaginat. Toate acestea au dus la convertirea multor păgâni, printre care și împărăteasa Priscila, cea care a primit numele Alexandra la Botez, omorâtă și ea la porunca împăratului. Sfântul Gheorghe a fost ucis prin decapitare cu sabia, fiind sărbătorit de Biserică pe data de 23 aprilie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Vedeta baschetbalului american LeBron James va purta drapelul SUA la Jocurile Olimpice